 waspMembru nou
Postari: 17
|
|
primele patru capitole deocamdata, restul mai incolo...hope you'll enjoy it!
Capitolul 1
-Ce naiba!?
In casa de pe varful dealului se ducea o lupta apriga. Sageti de foc rasareau din mana gingasa a unei domnite si se rasfirau peste tot in camera peste cadavrele ce nu mai conteneau sa apara. Fata stia ca trebuie doar sa aiba rabdare si sa astepte clopoteii dar pana atunci mai era mult. Partenerul ei o lasase balta, iar ea nu mai avea decat sa astepte nerabdatoare sunetul facut de clopotei.
Clopoteii proveneau de la un Inger care, se spune, apare doar atunci cand cineva este in pericol de moarte. Nimeni nu vazuse Ingerul dar cativa auzisera clopoteii, iar Sayuri ii astepta cu cea mai mare placere.
“Poate a fost o prostie sa vin pana aici cu papa-laptele asta”, gandi ea. “Pana la urma, la ce ma gandeam eu? Ca o sa reusesc sa scap de mortii vii care tot apar si apar si nu se mai duc o data in pamant? Poate ca nu sunt in pericol de moarte si de aceea nu vine Ingerul…oh! Sayuri, nu te mai gandi la asta. El nu exista.”
Zicand asta, fata mai elibera cateva sageti spre gloata de monstrii ce o inconjurau atat pe ea cat si pe partenerul ei.
Deodata, din cer au inceput sa se auda niste clinchete gingase, iar o lumina orbitoare se cobora prin unica fereastra in camera, topind cativa dintre inamici. Din lumina aparu deodata un baiat inalt care se uita cu o ura vadita la peisajul ce se desfasura in fata ochilor lui. Sayuri ramase uimita de frumusetea baiatului.
Era inalt si musculos, dar nu arata ca un halterofil. Camasa alba, imaculata se aseza perfect pe pieptul lui. Manecile erau suflecate pana la cot, iar pe mana dreapta avea tatuat un dragon negru ce contrasta puternic cu pielea lui alba ca laptele. Parul negru, lung pana la umeri incadrau o fata cu profil grecesc. Avea nasul acvilin, ochi mari si albastrii acoperiti de gene dese si buze rosii ca sangele.
El emana o aura atat de puternica, incat Sayuri, desi era de nivelul 2, nu o putuse suporta. In urmatoarele minute cazu gramada alaturi de partenerul ei, la coltul gurii aparandu-i un firisor de sange.
Cand s-a trezit, Sayuri vazu ca se afla pe un pat urias, intr-o camera cu peretii din piatra. Uimita, ea s-a ridicat in sezut si incepu a cerceta perplexa uriasa incapere. Pe podeaua de marmura vazu luminite jucandu-se zglobiu si facand un joc de culori atat de frumos, incat nu isi mai putea lua ochii de la el.
-Razele soarelui ce patrund prin vitralii sunt un elemnt foarte important in acest du-te-vino al luminii, spuse o voce misterioasa.
Luata prin surprindere, Sayuri se intoarse catre locul de unde provenea acea voce. Vazu ca, de cadrul usii de metal, statea sprijinit un baiat cam de varsta ei, insa mai mare ca inaltime. Imediat realiza ca era tocmai Ingerul care o salvase.
-Stii, nu cred ca asa se cuvine sa te porti cu salvatorul tau. Adica, eu te scap de la moarte si tu asa ma rasplatesti? Amenintandu-ma cu sageti?
Fata vazu ca avea in mana o sageata, destul de slaba, dar cu capacitatea de a omora un om. Nu credea ca e de ajuns in lupta cu un demon, daramite cu un Inger.
-Scuze, a fost doar un reflex.
Un chicotit slab iesi din gatul lui. Desi zambea, ochii ii erau precauti atunci cand se apropie de patul ei. Se apleca peste ea, cu fata doar la cativa centimetrii de a ei si ii spuse cu voce inceata.
-Ai face bine sa iti faci un dus!
Parfumul emanat de pielea lui era imbatator si Sayuri stia ca nu ii va putea rezista. De asemenea, stia ca toti Ingerii de gradul 1 miros la fel de puternic si ca ea nu va putea niciodata sa isi ameteasca victimele cum o puteau face ei. Ea avea gradul 2, iar singurul mod prin care puteai atinge gradul 1 era sa omori un Inger de gradul 1 si sa ii bei sangele care curgea prin venele de la bratul drept, pe locul tatuajului.
Sayuri se supuse orbeste. Intra in imensa baie, care era alcatuita dintr-o cada alba cu picioare reprezentand grifoni, o cabina de dus, o chiuveta cu un dulapior de medicamente si un vas de toaleta. Intra sub robinetul de la dus, insa apa ce curgea cu repeziciune nu ii relaxa muschii incordati. Asa ca a lasat apa sa curga in cada, iar cand aceasta s-a umplut pe trei sferturi si-a turnat spuma de baie si s-a instalat confortabil in ea.
Dupa o jumatate de ora a iesit din baie si s-a intors in camera, doar cu un prosop infasurat in jurul ei. A observat o oglinda lipita de perete, masurand cam 2 metrii inaltime si 1 metru latime, cu margine din aur si inscriptii intr-o limba nepamanteana. Sayuri a inteles ca era vorba despre limba kralica, limba Ingerilor stravechi. Ea si-a privit expresia din oglinda si a ramas socata de ce vedea.
Parul ei, altadata lung si ondulat era acum taiat neglijent si aproape drept. Printre culoarea roscata se intrezareau suvite argintii, spicuite. Culoarea clara si neagra a ochilor era umbrita de cearcane violeti. Pe brate si pe abdomen avea multe vanatai uriase si galbene. In jurul gatului, unde fusese zgarda cu numarul de identitate pe care il purtau toti Ingerii de la gradul 2 in jos, era acum o cicatrice facuta in carne si care ii amintea de dureroasa experienta de a fi strangulata de un moroi. Dragonul de pe spate era acoperit cu zgarieturi, unele dintre ele masurand chiar si 1 cm adancime. Era speriata de felul cum arata…”ca un monstru”, gandi ea si isi inchise ochii, doar ca sa nu se mai vada.
Deodata, in jurul taliei ei se invalatucira doua brate puternice care o lipira de trupul musculos a unui baiat mai inalt decat ea. Un miros dulceag era emanat in permanenta. Desi Sayuri era rusinata, nu facu nimic ca sa inlature intrusul. Se simtea expusa dar, in acelasi timp, isi dorea ca Ingerul sa faca mai multe. Acest lucru nu era posibil, insa orice fata are voie sa viseze, nu?
Ingerul incepu atunci sa ii sarute parul, umerii, gatul…
Peste cateva minute, cand saruturile incetasera, Sayuri deschise ochii. Privi uimita reflexia ei din oglinda. Toate vanataile si zgarieturile disparusera, parul ei era din nou la lungimea normala, fara suvite albe, iar buclele aveau volumul de dinainte de lupta.
-Cred ca ar trebui sa te duci acasa, ii spuse Ingerul cu glas scazut, indepartandu-se de ea.
Sayuri il privi si ramase uimita de schimbarea care se facuse in interiorul lui si care se rasfangea pe chipul sau. Era oboist, avea cearcane la ochi si nu mai avea zambetul acela fermecator.
O conduse afara, catre o trasura alba, cu roti de foc, ce plutea nestingherita in aer.
Tamatoare, Sayuri intra si se aseza pe locul de la fereastra, iar tot drumul tacu. Cand ajunse in dreptul casei ei, Ingerul o lasa sa plece fara sa ii spuna nimic. Ea era furioasa pe el din cauza ca nu ii daduse nici o atentie pe tot parcursul drumului, dar ii era recunoscatoare ca o salvase si ca o ingrijise. Insa mandria din ea nu o lasa sa ii spuna acest lucru.
Amurgul lunii august se intrezarea la orizont. Raze purpurii de soare se rasfirau pe chipul obosit al micii eroine. Pe fundalul grav al cerului la asfintit, o trasura ce adapostea un Inger glorios se indeparta spre o alta dimensiune.
Capitolul 2
Sayuri locuia intr-o vila construita in stil Victorian. Intr-o vila imensa construita in stil Victorian. O alee pietruita, inconjurata de tufe de trandafiri realiza legatura dintre poarta cu ornamente florale, neagra, uriasa si usa de la intrarea in casa. Mici camere de supraveghere erau amplasate intre ramurile a doi ciresi, iar Sayuri nu suporta sa fie privita mereu de catre agentii de paza.
Sayuri avea un Golden Retriever, pe nume Poppy si un ciobanesc Belgian pe nume Lambo. Erau animale placute, loiale, pe care Sayuri le iubea ca pe parintii ei. De fiecare data cand era in incurcatura, Poppy si Lambo ii sareau in ajutor.
Resemnata, ea urca in dormitorul ei si se tranti pe pat. Imediat, cei doi compatrioti au venit sa ii tina companie. Obosita dupa aventura din seara trecuta, Sayuri adormi instantaneu.
In vis ii aparura ochii ingerului privind-o intens si cu patima. Il dorea…o dorea… intr-un frenetic dans al simturilor, cei doi se completau reciproc; insa visul ei deveni cosmar cand, in locul lui, Sayuri se trezi imbratisand un cadavru. Respiratia lui urat-mirositoare ii venea in fata, iar fetei i se facu rau. Scarbita, il elibera pe monstruosul moroi si se pomeni fata-n fata cu un baiat de o frumusete izbitoare, cu ochii de un rosu sangeriu, in care se putea citi o sete nestavilita de sange. Sayuri se trezi speriata si constata ca totul a fost doar un vis urat.
Deodata, telefonul mobil incepu a ii vibra pe noptiera. Se uita sa vada cine o suna, insa nu recunoscu numarul.
-Alo! Cu cine vorbesc?
De la capatul firului se auzea doar un harsait enervant…apoi cineva tipa atat de tare, incat, atat ea, cat si patrupezii ei sarira ca arsi din pat. Bip. Bip…doat atat se mai auzea la capatul celalalt.
Fata nu lua in seama straniul incident si cobora in bucatarie sa manance ceva. Ajunsa acolo vazu ca pe frigider era lipit un biletel.
“A sunat Ken! Spunea ca sunt probleme la vechiul ponton. Suna-l si vezi despre ce e vorba.” Ken era cel mai bun prieten al ei inca din clasele primare. I-a fost alaturi in cele mai dificile momente si doar el o scotea din incurcaturi. De cateva zile nu mai vorbise cu el; il ignorase total si probabil era suparat pe ea. “Imposibil”, gandi ea. “el nu poate sta suparat pe cineva mai mult de jumatate de ora”.
Totusi, risca si suna la arhi-cunoscutul numar de telefon. Dupa cateva secunde, o voce somnoroasa raspunse la celalalt capat:
-Alo!
-Ken, sunt eu, Sayuri! Scuze daca te-am trezit din somn, insa am aflat ca m-ai contactat si parea destul de grav.
-A, da! Vechiul ponton! Niste mini-monstruleti s-au catarat pe el si au speriat cativa oameni. Deocamdata nu e nici o problema, insa daca se dezvolta si ajung mai mari decat acum, va trebui sa ii extermini.
-Sigur, sa ma anuntati si pe mine. Ken…
-Da…
-Mai esti suparat pe mine?
-Desigur ca nu. N-am fost niciodata suparat!
-Bine. Pa!
-Pa!
Cu inima libera, Sayuri merse la ea in dormitor, se imbraca cu treningul negru ce il primise cadou de la unchiul ei, adidasii vechi si prafuiti ce au dus o viata agitata si isi prinse parul intr-o coada de cal. Iesi afara si incepu sa alerge ca bezmetica pe strazile orasului. Agitatia o linistea si o facea sa uite de problemele personale, insa orice ar face, chipul Ingerului nu ii iesea de pe retina.
Deodata, in apropiere de cladirea Primariei, se auzi o bubuitura, iar Sayuri fu azvarlita cativa pasi mai incolo si trantita la pamant. In jurul ei era un haos de nedescris. Oameni tipau, sirenele politiei si ale ambulantei se auzeau din departare, peste tot erau bucati de ciment, iar, uneori, chiar si scanduri incendiate.
Pe Sayuri o durea capul, mana dreapta si piciorul. S-a uitat atenta si a vazut ca de sub genunchi curge sange. Mult, rosu si cu miros sarat. Deja i se facea rau. Intorcandu-se pe partea cealalta, isi goli stomacul fara frica, dupa care se daparta cativa metri cu greutate si astepta sa soseasca la ea o echipa de interventie ca sa ii aline durerea si sa ii alunge starea de ameteala.
Nu dupa mult timp, bucuria de a vedea pastile introduse in stomac reveni, iar o femeie imbracata in rosu se apropie de ea cu o geanta de prim ajutor. Asistenta ii curata, dezinfecta si bandaja genunchiul ranit, dupa care ii dadu pastile pentru durere si o trimise acasa. Inainte o sfatui sa vina la doctor daca o doare sau daca se infecteaza rana. Sayuri ii multumi, desi in gandul ei o injura putin. Stia si singura ce sa faca daca i se face rau si era suparata pe ea pentru ca venise tarziu.
Sayuri se ridica si pleca schiopatand inspre casa. La cateva strazi distanta, se aseza pe marginea bordurii, isi plasa capul intre genunchi si medita. Medita la tot ce se intamplase peste zi, la ce patise cu o zi in urma, la Inger si la faptul ca MAMA urma sa ii trimita un mesaj cu urmatoarea ei misiune. Sau poate Ken o informa despre micii “monstruleti”, asa cum ii numi el. Rase in sinea ei de prietenul ei cel mai bun care, spre deosebire de Allan, partenerul ei englez ce o lasa balta in fiecare misiune sau gasea scuze patetice de fiecare data cand ea avea nevoie de ajutorul lui, el o ajuta in orice problema personala sau de afaceri.
Ura accentul super-sexy capatat de la natura a lui Allan si privirea aceea superioara pe care o afisa cand isi etala “talentele”, ii ura si corpul de invidiat, parul lui blond ca matasea si ochii albastri ca de gheata care nu exprimau nimic. “Intr-o zi o sa il omor!” isi spuse ea in gand.
Cum statea ea acolo, adancita in gandurile nestavilite ce i se abateau in cap, o mica fosnire se auzi in spatele ei. Curand simti o prezenta linistita langa ea, iar un miros cunoscut ii inunda narile. Radicand privirea, il vazu.
Avea aceeasi privire precauta, insa de aceasta data observa o tenta de prietenie ce lucea in ochii sai de un albastru radiant. “Wow” gandi ea dar is sterse acest gand din minte amintindu-si ca nu va putea fi niciodata mai aproape de el.
-Buna, incepu ea timid. Ma urmaresti cumva?
-Buna! Nu, de fapt eram prin zona si te-am vazut cum schiopatai. Mergi undeva?
-Da! Acasa! “la mine nu la tine” adauga ea in minte
-Aa, bun! Acasa merg si eu.
Si o ridica deodata in brate si isi lua zborul spre cerul inalt. In ultimul momenti ii sopti la ureche sa isi inchida ochii.
…
Capitolul 3
Sayuri se tinea bine de el, insa ochii refuzau sa se inchide. Erau mariti de spaima si se roteau innebunitor in orbite. Cu ajutorul lor, roscata vazu ca, de fapt, ei nu urcau spre cerul nemarginit ci coborau spre adancul infern.
Desi era putin speriata, nu ii puse nicio intrebare Ingerului. Ceva din privirea lui o facea sa taca molcom si sa nu i se impotriveasca.
Ajunsi mai departe decat era posibil, Sayuri se trezi deodata inconjurata din toate partile de roci magmatice si de mici cratere de vulcani pline cu o substanta mov-negricioasa ce imprastia la intervale regulate un gaz toxic care, ajungand in plamanii fetei, o faceau sa tuseasca. Din loc in loc, cateva Umbre inconjurate de Lobiti pazeau craterele.
“Unde ma aflu?” gandi Sayuri. Din cunostintele ei generale la capitolul monstrii si fapturi periculoase, Umbrele erau pe primul loc. Nici un Inger, orice grad ar avea, nu isi dorea sa fie in preajma unor asemenea monstruozitati.
Deodata un mic gand nevinovat incolti in mintea fetei. Daca Ingerul care o tinea in brate ne era, de fapt, cel pe care il cunostea ea? La urma urmei, in afara de tusea provocata de gazul acela, ea inca mai traia. Putea, de asemenea, sa isi simta puterea curgand prin vene, amestecata cu sangele. “Si atunci, cine e el?”
Un singur raspuns exista la intrebarea ei. Era un Demon; unul foarte puternic si care era capabil sa imprumute infatisarea oricui. Sayuri auzise de astfel de monstrii; erau cei mai periculosi. De acum trebuia sa isi joace jocul cat mai perfect.
Fata ei era calma, senina sin u trada nici un sentiment. Cum isi ingropase chipul in camasa lui, stia ca el nu isi va putea da seama ca ea a aflat ca acesta nu era cine trebuia sa fie si ca nu se afla in locul potrivit. Hotara sa faca pe nevinovata sis a evadeze cat mai curand din acea lume tenebroasa.
Prin draperiile grele ce cadeau frumos aranjate de la corniza aurita pana la podeaua din marmura, soarele stralucea puternic, insa razele ajungeau partial in incapere, ele formand o umbra ce se profila pana la mijlocul covorului de lana.
Cu un clinchet usor, fereastra inalta se deschise, iar in camera patrunse o fiinta ce emana o aura puternica. Cu pasi siguri se indrepta spre unul din corpurile aflate pe pat si il privi in ochi. Dupa cateva minute se ridica furioasa si pleca inchizand geamul la fel de usor.
Ultimul sentiment, care persista si in camera, a fost de frustrare.
Dupa cateva minute, ce au parut o vesnicie, Ingerul-Demon ii poruncise lui Sayuri sa deschida ochii, caci au ajuns la destinatie.
Nu mare i-a fost uimirea cand, aruncand o privire in jurul ei, desscoperi cu stopare ca se afla in camera Ingerului. Era exact aceasi incapere ca si prima data, razele vesele de lumina patrundeau prin vitralii si formau un joc ametitor de lumini pe podea. Uriasul pat, cu asternuturi de matase, era pregatiti pentru ea. Insa ceva era diferit.
Sayuri putea sa simta in aer un iz puternic de carne stricata, de asemenea, in camera domnea o stare tensionata ce o nelinistea, privi spre baiat, insa acesta ii arunca o privire furioasa, incat se aseza cuminte pe marginea patului.
“Parca as fi in transa”, gandi ea, deoarece nu putea face nimic ca s ail raneasca pe rapitorul ei.
Dupa putin timp, Ingerul se intoarse pe calcaie si parasi camera, insa in locul lui aparu o Umbra ce ducea o tava din argint plina cu cele mai exotice mancaruri.
Sayuri o privi cum aseaza platoul pe masa din lemn de cires si, in loc sa dispara, se intoarce spre ea si ii spune ranjind:
-Frumoasa domnita se crede in siguranta? Crede ca El e cel de mai inainte? Ei bine, nu e! Fii pregatita caci de aici nu poti pleca!
Si disparu, in urma ei ramanand mii de particule cenusii.
Banuielile fiindu-i confirmate, Sayuri se hotar se il infrunte, sa castige batalia si sa plece acasa. Doar nu degeaba MAMA o felicitase si ii marise puterea dupa fiecare batalie importanta.
Venise timpul pentru planul perfect.
Capitolul 4
O noua dimineata aparea peste tot in tara. Razele vesele ale soarelui patrundeau prin fereastra deschisa de la camera in care dormea Sayuri.
Cascand si intinzandu-si oasele amortite, primul impuls pe care l-a avut roscata a fost sa zambeasca, ca in fiecare dimineata. Apoi isi aminti tot ce s-a petrecut cu o zi in urma.
Rapirea ei de un Inger fals, lumea tenebrelor ce isi desfasura planurile malefice in jurul ei ca o panza de paianjen, avertismentul Umbrei, toate acestea ii aminteau de cosmarul pe care trebuia sa il suporte.
-Buna dimineata, Sayuri! spuse o voce din usa.
Fata, intorcandu-se, il vazu pe El stand rezemat de cadrul imensei usi.
-‘Neata! ii ura ea, dupa care isi pironi ochii asupra lui.
-Ai dormit bine? o intreba cu o voce lingusitoare.
Sayuri ii ocoli intrebare, in schimb ii puse mai multe:
-Stii, ma intrebam de unde imi stii numele? Si daca tot ma strigi pe nume, ma intrebam care o al tau? Sigur ai si tu unul; nu as putea sa-ti zic x-ulescu, nu? Deci…
Un chicot gingas ii intrerupse potopul de intrebari, iar El veni spre ea, se aseza pe pat -cu unul dintre picioarele lui musculoase peste celalalt- si o privi direct in ochi. Rusinata, lasa privirea in jos, asteptand sa ii raspunda.
-Esti atat de sexy cand rosesti!
-Eviti intrebarile…
-Nu sunt singura persoana care face asta. Si, in plus, nu sunt dator sa iti raspund.
-Dar eu sunt indreptatita sa aflu raspunsurile. Altfel…
-Altfel ce?
Si zicand acestea, o trase brusc inspre el si o sa saruta apasat. Limba lui ii desfacu buzele si ii invada gura cu o precizie de expert. Isi strecura mana pe dupa gatul ei si cu cealalta ii atinse sanul pe care il framanta prin materialul tricoului, dupa care patrunse sub protectia minima ce i-o conferea bluza si isi plimba degetele peste sfarc.
Totusi, la fel de brusc cum incepuse, se retrase de langa ea si o privi amuzat. Fata ei era socata, cu ochii mariti si cu buzele rosii si umede de la sarutul ei. Obrajii ii erau rosii, iar lui ii placu asta.
Deodata se ridica si parasi camera, umpland incaperea cu rasul sau cristalin. Ajuns in dreptul usii, isi intoarse capul si ii spuse:
-Yuki. Numele meu este Yuki!
Sayuri privi buimaca pentru cateva clipe camera ce parea ca sa se invarte necontenit. Mintea ei era complet goala sin u se putea gandi la nimic.
Totusi, cateva secunde mai tarziu, isi reveni din starea de amorteala si, pornindu-si creierul, incepu sa gandeasca la fel ca intotdeauna. Ca sa mediteze mai bine nu trebuia decat sa-si duca genunchii la piept si sa isi propteasca barbia de ei. Si exact asta facu.
“M-a sarutat, isi zise ea, si apoi a devenit insistent. De ce a facut acest lucru? Nu poate sa ma iubeasca, nu? Adica, de ce ar face asta? Totusi, mi-a placut! Are un gust atat de dulce; si mainile lui…sa nu mai vorbesc de precizia cu care mi-a explorat…stai asa! Ce a facut?! Mi-a furat primul sarut! Si, ca sa fie totul bine, nu mi-a raspuns la toate intrebarile. A spus doar ca il cheama Yuki. Un nume asa de frumos!”
Si adormi inapoi, gandindu-se la el.
Yuki…Yuki…Yuki!
Ajuns in camera, fata lui Yuki isi pierdu ranjetul si se schimonsi de durere. Crezand ca tristetea trece daca lovesti ceva, izbi peretele de piatra cu pumnul, dupa care se sprijini langa crapatura pe care o provocase. “Nu meerge!” gandi el si isi privi degetele pline de sange.
Fata surprinsa a fetei ii rasarea mereu in minte, naputand sa o uite. Gustul dulce pe care il avea roscata se intiparise pe buzele lui si, chiar daca nu recunostea, in sufletul lui.
“De ce ma gandesc la ea? isi spuse el. Complica lucrurile prea mult daca ii cad cu tronc. Ce prost am fost! Toate planurile Stapanului se vor duce pe apa sambetei. Of, Doamne! Ce am facut? De ce a trebuit sa o sarut?”
Insa nu putea ignora sentimentul de placere pe care l-a simtit cand a sarutat-o. Ii placea sa se aventureze, desi nu in probleme de genul acesta.
-E o prostie! Nu merita! Striga el.
-Ce anume nu merita?
Yuki tresari luat prin surprindere si privi spre canapea, unde se auzise vocea.
Tolanita printre perne, silueta vorbitoare era ascunsa de penumbra misterioasa ce se imprastia in camera. Lumina slaba ce intra printre draperiile rosu-sangerii de la ferestre nu lasa pe nimeni sa vada cine vorbise, insa Yuki isi dadu imediat seama cine era acea persoana.
-Tu! suiera el furios printre dinti.
_______________________________________
.........
"So tell me, what's it like living in a constant haze of stupidity?"
.........
|
|
.imi place personalitatea fetei,dar Yuki este un fraier,asculta de acel om care cred ca vrea sa-i faca rau ei.in rest foarte reusit,abea astept sa pui din nou